14:43
David Smith, în vârstă de 57 de ani, cetăţean britanic, a fost extrădat miercuri din Germania în Marea Britanie şi va compărea joi la tribunalul Westminster Magistrates’ Court, a precizat Scotland Yard.
Smith, care locuia în Potsdam, Germania, este acuzat de şapte infracţiuni de colectare de informaţii cu intenţia de a le trimite autorităţilor ruse, una de tentativă de comunicare şi una de furnizare de informaţii unei persoane despre care credea că este membru al autorităţilor ruse.
Presupusele infracţiuni au fost comise între octombrie 2020 şi august 2021.
Poliţia metropolitană a precizat că investigaţia este condusă de Comandamentul său de combatere a terorismului.