Rusia a început livrările de gaze naturale prin noul gazoduct TurkStream

Publicat: 05 01. 2020, 17:12
Actualizat: 30 03. 2020, 21:04

Rusia urmăreşte să reducă livrările de gaze către Europa via Ucraina în contextul conflictului îngheţat dintre cele două ţări şi a decis să construiască în consecinţă conducta TurkStream prin Marea Neagră şi să dubleze capacitatea gazoductului NordStream către Germania prin Marea Baltică.

„Livrările de gaze ruseşti, nu doar pentru noi, dar şi pentru Grecia şi Macedonia de Nord sunt realizate prin noul punct de intrare (de la graniţa Bulgariei cu Turcia)”, a precizat Vladimir Malinov, directorul general al Bulgartransgaz pentru postul public de radio bulgar.

Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat anterior că va începe la 1 ianuarie livrările către Bulgaria via TurkStream cu volume de 3 miliarde de metri cubi de gaze. Noua rută ocoleşte conducta TransBalkan ce trece prin România şi Ucraina, ceea ce înseamnă că Bulgartransgaz nu mai trebuie să plătească la Transgaz, operatorul sistemului de transport din România, taxe pentru transportul gazelor.

Anul trecut, Gazprom a livrat prin conducta TransBalkan aproape 3 miliarde de metri cubi de gaze către Grecia şi 500.000 de metri cubi pentru Macedonia de Nord.

Malinov a precizat că gazoductul Transbalkan nu este în exploatare în prezent, dar a adăugat că conducta este făcută să poată transporta gaze şi pe ruta de revers, aceasta putând livra gaze ruseşti din Bulgaria către România, Moldova şi Ucraina, dacă există cerere.

Rusia construieşte TurkStream ca un ansamblu de două conducte, fiecare cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi. Prima conductă are în vedere aprovizionarea Turciei, în timp ce a doua ar urma să plece din Bulgaria către Serbia şi Ungaria.

Bulgaria speră să înceapă livrările către Serbia în luna mai şi are în vedere finalizarea întregii extensii a TurkStream în Balcani şi către Europa Centrală până la finalul anului. Contractul de construcţie, în valoare de 1,1 miliarde de euro, a fost semnat în luna septembrie de către Bulgartransgaz cu un grup saudit pe numele său Arkud. Oficialii de la Sofia au denumit proiectul BulgarStream.

În ciuda faptului că Rusia şi Ucraina au semnat un nou contract pe cinci ani privind aprovizionarea cu gaze naturale, volumele livrate pe această rută sunt aşteptate să scadă de la 65 miliarde de metri cubi în 2020 la 40 miliarde de metri cubi în perioada 2021-2024.