- Home
- Externe
- MOSCOVA, (08.12.2015, 22:39)
- Mihai Draghici
Rusia a lansat, dintr-un submarin aflat în Mediterană, rachete spre poziţii teroriste din Siria
Rusia a lansat, de la bordul unui submarin aflat în estul Mării Mediterane, rachete spre poziţii din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic, misiunea fiind o premieră, anunţă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de site-ul agenţiei Tass.

Rusia a lansat, dintr-un submarin aflat în Mediterană, rachete spre poziţii teroriste din Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Rusia a utilizat rachete Kalibr, lansate de la bordul submarinului "Rostov-pe-Don", aflat în misiune în estul Mării Mediterane.
"Este prima dată când rachete de tip Kalibr au fost lansate de la bordul submarinului Rostov-pe-Don din Marea Mediterană", a precizat Serghei Şoigu.
În octombrie, Forţele navale ruse au lansat, din Marea Caspică, zeci de rachete Kalibr (SS-N-27A, conform terminologiei NATO - n.red.) spre poziţii din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic. În replică, Agenţia europeană pentru siguranţa aeriană a atras atenţia că rachetele lansate de Rusia ar putea constitui un pericol pentru zborurile comerciale.
Rusia a iniţiat pe 30 septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Moscova susţine că atacă exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, deşi opoziţia siriană şi NATO acuză Rusia că bombardează poziţii insurgente.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor