Prima pagină » Știri externe » Rusia a mărit bugetul de apărare pentru 2015. Cum vor fi folosiţi banii pentru dezvoltarea armatei – VIDEO

Rusia a mărit bugetul de apărare pentru 2015. Cum vor fi folosiţi banii pentru dezvoltarea armatei – VIDEO

Din cauza crizei economice, Rusia face reduceri mari în privinţa cheltuielilor guvernamentale, dar nu şi la bugetul pentru apărare. De fapt, Rusia a mărit cheltuielile militare pentru 2015 cu 33%, potrivit BBC News Online, care informează în legătură cu planurile Kremlinului de îmbunătăţire a forţelor armate.
Rusia a mărit bugetul de apărare pentru 2015. Cum vor fi folosiţi banii pentru dezvoltarea armatei - VIDEO

Pe ce va cheltui Rusia bugetul mărit pentru apărare:

  • Arme nucleare: Rusia are în continuare cel mai mare arsenal nuclear din lume şi intenţionează să îl extindă în 2015, informează BBC News Online.

  • Avioane: Rusia va construi mai multe modele ale avionului de luptă Sukhoi T-50, prima aeronavă de luptă nedetectabilă şi o îmbunătăţire imensă a modelelor precedente.

  • Forţe terestre: Kremlinul spune că va îmbunătăţi echipamentul şi metodele de antrenament ale armatei şi intenţionează să inaugureze şi noul tanc de luptă „Armata”.

  • Operaţiuni arctice: Armata Rusiei a pus recent la punct un nou comandament arctic pentru a-şi extinde influenţa în regiune, care ar putea conţine rezerve vaste de petrol şi gaz.

Rusia cheltuieşte în prezent 4,2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, faţă de cei 3,7% din PIB pe care îi cheltuiesc Statele Unite în aceeaşi direcţie. Suma totală alocată de SUA pentru apărare este, însă, de şapte ori mai mare decât cea a Rusiei.