Rusia are suficientă influenţă pentru a răspunde agresiv scutului antirachetă american

Publicat: 15 02. 2010, 18:38
Actualizat: 06 11. 2012, 09:45

Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a anunţat luni că este pregătită să găzduiască rachete tactice ruseşti, dacă Moscova îi va cere acest lucru. Liderul separatist Igor Smirnov a declarat că Transnistria este dispusă să găzduiască rachete balistice Iskander, în contextul amplasării unor elemente ale scutului american antirachetă în Europa de Est.

Potrivit agenţiei de analiză Stratfor, planurile Statelor Unite de a include ţări strategice ca Polonia, România, Bulgaria şi Turcia în reţeaua lor de apărare antirachetă nu vor rămâne fără un răspuns din partea Rusiei.

Declaraţia de luni a liderului transnistrean este un astfel de răspuns, ţinând cont de faptul că aproximativ 500 de militari ruşi sunt staţionaţi în Transnistria.

Rusia menţine o influenţă substanţială în Europa de Est, prin intermediul Transnistriei, regiunii Kaliningrad, Belarusului, iar acum şi al Ucrainei. Astfel, Moscova are o poziţie solidă pentru a răspunde agresiv planurilor militare şi de securitate ale Statelor Unite şi va face tot ce este nevoie pentru a împiedica proiectul scutului antirachetă american.