Rusia avertizează că Republica Moldova riscă să aibă soarta Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat, joi, că Republica Moldova riscă să aibă soarta Ucrainei, denunţând un presupus plan al preşedintelui Maia Sandu privind unirea cu România, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că se răzbună pe "Europa liberă".

Urmărește
2185 afișări
Imaginea articolului Rusia avertizează că Republica Moldova riscă să aibă soarta Ucrainei

MFA Russia, Twitter

"Occidentul are privirile aţintite asupra Republicii Moldova, pentru a juca rolul de viitoare Ucraină. Acum, Moldova este luată în considerare pentru acest rol. De la început, occidentalii au pus un preşedinte în fruntea unei ţări prin metode specifice, departe de cele libere şi democratice, este un preşedinte care vrea aderarea la NATO, care are naţionalitate română, care este pregătită pentru o unire cu România şi care, în general, este pregătită pentru aproape orice", a declarat joi Serghei Lavrov, într-un interviu acordat Televiziunii publice din Rusia, conform cotidianului Le Monde.

La rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat joi că Rusia intenţionează să se răzbune atât pe Ucraina, cât şi pe întreaga Europă.

"Rusia este pe cale să îşi concentreze forţele. Vrea să se răzbune nu doar pe Ucraina, ci şi pe Europa liberă", a declarat Zelenski, potrivit postului BFMTV, în conferinţa de presă organizată la Kiev împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici