Rusia cere OSCE să facă presiuni asupra Ucrainei
„Liderii ucraineni refuză cu desăvârşire să pună în aplicare foaia de parcurs şi facem apel la toate ţările membre OSCE să exercite presiuni în acest sens asupra liderilor din Ucraina”, a declarat Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută la Belgrad.
Potrivit OSCE, recomandările făcute în luna mai „arată un mod pragmatic de a trece de la o logică a escaladării la o logică de cooperare şi consolidare a stabilităţii pe teren”.
De la izbucnirea crizei din Ucraina, în noiembrie 2013, Serbia – candidată la aderarea la UE – a abordat o poziţie împărţită între respectarea obligaţiilor faţă de Bruxelles şi menţinerea unor relaţii bune cu Moscova.
Serbia doreşte să menţină o poziţie „neutră” faţă de criză ucraineană şi, mai ales, să nu impună sancţiuni împotriva Rusiei, aşa cum au făcut UE şi SUA.
„Respectăm negocierile Serbiei în vederea aderării la UE”, a declarat ministrul Lavrov, la finalul discuţiilor cu omologul său sârb, Iviţa Dacici.
Referitor la construirea proiectului South Stream, ministrul rus de Externe a asigurat că acesta continuă pe teritorul Serbiei. „Nu există nicio schimbare în proiectele dintre Rusia şi Serbia”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse.
Aflat în vizită în Serbia, ministrul Serghei Lavrov are programate întrevederi cu premierul Aleksandar Vucici şi cu preşedintele Tomislav Nikolici.