Rusia cere retragerea acreditării la ONU a unor jurnalişti, în urma unor scurgeri de informaţii

Ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin a solicitat miercuri ca ONU să le retragă acreditarea jurnaliştilor care au difuzat informaţii despre o dezbatere cu uşile închise pe tema situaţiei din Siria a Consiliului de Securitate, potrivit unor diplomaţi.

Urmărește
205 afișări
Imaginea articolului Rusia cere retragerea acreditării la ONU a unor jurnalişti, în urma unor scurgeri de informaţii

Ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Ciurkin a dezminţit că a cerut în mod explicit această expulzare, dar a recunoscut că a reclamat măsuri în vederea împiedicării presei, inclusiv AFP, să difuzeze acest tip de informaţii confidenţiale.

Raportarea, miercuri, în cadrul Consiliului de Securitate, a emisarului internaţional Lakhdar Brahimi a avut loc cu uşile închise, dar unii diplomaţi i-au informat pe jurnalişti în legătură cu acesta, provocând furia lui Ciurkin.

Acesta a cerut mai întâî ca ONU să retragă acreditarea jurnaliştilor respectivi - ceea ce îi va împiedica să mai scrie despre activităţile de la sediul ONU -, după care a reclamat sancţiuni împotriva diplomaţilor la originea scurgerilor de informaţii, au anunţat diplomaţi prezenţi.

"Era foarte furios", a explicat unul dintre ei. "Era un pic agitat", a adăugat un alt participant la reuniune.

Ciurkin a dezminţit, răspunzând unei întrebări în acest sens, că a cerut "în mod specific" retragerea acreditării. Dar el a recunoscut că discuţiile despre acest subiect au fost "furtunoase". Aceste scurgeri de informaţii "sunt nefaste şi am cerut Secretariatului General să examineze cazul", a avertizat el.

"Este vorba despre o încălcare flagrantă a regulilor profesiei căreia i ne vom opune, dacă este necesar, retrăgând acreditatea la ONU acelora" care se fac vinovaţi de acest lucru, a ameninţat ambasadorul rus.

El a cerut ca jurnaliştii să respecte "confidenţialitatea" reuniunilor cu uşile închise ale Consiliului. "Respect libertatea presei şi cred că trebuie să ne arătăm deschişi, dar reversul inevitabil este că presa trebuie să respecte confidenţialitatea activităţii Consiliului de Securitate", a spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici