Rusia condamnă decizia Finlandei de a adera la NATO, avertizând că vor apărea dezechilibre în Europa

Publicat: 23 03. 2023, 21:06
Actualizat: 23 03. 2023, 21:08

„În privinţa deciziei Finalndei de a adera la NATO, poate fi considerată cu greu echilibrată. Este o decizie dezechilibrată şi contraproductivă, luată sub influenţa unei campanii antiruse fără precedent. Înţelegem că în spatele acestei campanii politice se află Statele Unite ale Americii şi un număr de aliaţi”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de agenţia RIA Novosti şi de postul de televiziune CNN.

Maria Zaharova a atras atenţia că admiterea Finlandei în NATO va amplifica tensiunile militare şi politice în Europa.

Finlanda şi Suedia au decis să adere la Alianţa Nord-Atlantică în 2022, în contextul riscurilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.

Turcia şi Ungaria, ultimele state care manifestau reticenţă, au anunţat iniţierea procedurilor de ratificare a admiterii Finlandei în NATO, amânând însă aprobarea admiterii Suediei.