22:54
Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru agenţia Bloomberg că ar putea retrage Statele Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în cazul în care instituţia internaţională nu se reformează.
„Dacă nu se îmbunătăţeşte, m-aş retrage din OMC”, a declarat Trump, afirmând că acordul de creare a organizaţiei „a fost cel mai prost acord comercial încheiat vreodată”.
Retragerea Statelor Unite din OMC ar putea avea efecte chiar mai mari asupra economiei globale decât un război comercial cu China, riscând să submineze sistemul economic de după cel de-al Doilea Război Mondial, la crearea căruia Washingtonul a contribuit masiv.