Rusia consideră inacceptabile arestările efectuate în Belarus după scrutinul prezidenţial

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră inacceptabile arestările efectuate după alegerile prezidenţiale din Belarus, subliniind totuşi că aplicarea de sancţiuni de SUA şi UE nu este o soluţie bună, informează AFP.

Urmărește
5 afișări

"Ce s-a întâmplat după închiderea secţiilor de votare este inacceptabil", a subliniat Lavrov în cursul unei conferinţe de presă organizate alături de omologul său lituanian, Audronius Azubalis, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a OSCE.

Aproximativ 600 de persoane au fost arestate în cursul protestelor care au avut loc la Minsk după alegerile prezidenţiale din 19 decembrie.

Spre deosebire de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, care au condamnat imediat actele de reprimare din Belarus, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că aceste evenimente sunt o "afacere internă" a Belarusului.

"Nu cred că sancţiunile unilaterale adoptate din raţiuni politice şi care au drept scop deteriorarea situaţiei economice şi sociale a ţării sunt cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestor probleme", adaugă Lavrov.

Ministerul rus de Externe a catalogat drept "contraproductive" sancţiunile occidentale impuse Belarusului.

Luni, Statele Unite au anulat licenţa care permitea relaţii de afaceri între cetăţeni americani şi două filiale ale Belneftekhim, compania naţională belarusă de hidrocarburi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici