Rusia consideră inadmisibile declaraţiile lui Mitt Romney despre relaţiile bilaterale
„Moscova şi Washingtonul au subliniat de nenumărate ori, la diferite niveluri, că este inadmisibil ca relaţiile bilaterale să devină victime ale disputelor preelectorale”, a reacţionat Dmitri Peskov, citat de RIA-Novosti.
„Suntem convinşi că acest lucru nu este bun. Cunoaştem punctul de vedere oficial al Washingtonului”, a adăugat el.
„Aşa cum şeful statului a subliniat în mai multe rânduri, Rusia doreşte dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor ruso-americane”, precizează Peskov.
Mitt Romney l-a criticat joi seara pe Barack Obama, acuzându-l că a părăsit un aliat, Polonia, şi avertizând că, dacă va fi ales preşedinte în noiembrie, va avea o atitudine „mai puţin flexibilă” faţă de Rusia.