Rusia continuă să susţină Serbia pentru a obţine opinia CIJ privind independenţa Kosovo

Publicat: 28 08. 2008, 10:05
Actualizat: 12 11. 2012, 11:03

"Rusia recunoaşte integritatea teritorială a Serbiei şi susţine eforturile Belgradului de a obţine părerea Curţii Internaţionale de Justiţie privind legalitatea independenţei proclamată unilateral de Kosovo", a subliniat diplomatul, la postul naţional de televiziune din Serbia, RTS.

Poziţia Serbiei, care are drept aliat principal Rusia în cadrul instituţiilor internaţionale, pentru a-i susţine cauza privind Kosovo, nu este "slăbită" de decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, două regiuni separatiste georgiene, a asigurat ambasadorul.

"Fiecare conflict este unic", a declarat Konuzin, apreciind că situaţia din Kosovo este diferită de cea din Caucaz.

Belgradul doreşte să obţină acceptul Adunării generale a Naţiunilor Unite pentru ca CIJ să se exprime în privinţa proclamării independenţei Kosovo, la 17 februarie.

Serbia consideră Kosovo drept una dintre provinciile sale, iar Rusia a susţinut activ Belgradul pentru a se opune acestei declaraţii de independenţă.