Prima pagină » Știri externe » Rusia denunţă „tentative” ale Statelor Unite de a utiliza „forţa militară”, avertizând că va riposta

Rusia denunţă „tentative” ale Statelor Unite de a utiliza „forţa militară”, avertizând că va riposta

Rusia va riposta oricăror încercări ale Statelor Unite de a folosi "forţa militară", avertizează Administraţia de la Moscova, precizând că distrugătorul american Donald Cook, interceptat recent de avioane ruse în Marea Baltică, se îndrepta spre enclava rusă Kaliningrad.
Rusia denunţă

Rusia va riposta oricăror încercări ale Statelor Unite de a folosi „forţa militară”, avertizează Administraţia de la Moscova, precizând că distrugătorul american Donald Cook, interceptat recent de avioane ruse în Marea Baltică, se îndrepta spre enclava rusă Kaliningrad.

Referindu-se la incidente petrecute recent în Marea Baltică, unde avioane militare ruse au survolat distrugătorul american Donald Cook, Aleksandr Gruşko, ambasadorul Rusiei la NATO, a declarat: „Avem de-a face cu tentative de a exercita presiuni militare asupra Rusiei”.

„Vom lua toate măsurile necesare, vom trece la precauţii, pentru a compensa aceste tentative de utilizare a forţei militare”, a afirmat Gruşko la finalul reuniunii Consiliului NATO-Rusia.

Ambasadorul SUA la NATO, Douglas Lute, l-a interpelat pe omologul său rus în legătură cu incidentul din Marea Baltică, precizând că avioanele ruse s-au apropiat periculos.

„Ne aflam în apele internaţionale”, i-a spus Douglas Lute lui Aleksandr Gruşko, potrivit unor surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

Potrivit Washingtonului, două avioane militare ruse s-au apropiat în mod agresiv, în urmă cu o săptămână, de distrugătorul american USS Donald Cook, în Marea Baltică.