Rusia este îngrijorată de crearea unor noi baze militare americane în Afganistan

Publicat: 09 10. 2013, 06:54
Actualizat: 16 04. 2020, 19:48

„Cu cât mai aproape este termenul limită pentru retragerea forţelor coaliţiei internaţionale (NATO) din Afganistan, cu atât mai siguri suntem că în domeniul securităţii acestui stat (Afganistan) există nişte probleme grave”, a declarat Lavrov, citat de Itar-Tass.

Moscova deţine informaţii, potrivit cărora, în prezent, nouă baze militare sunt în plin proces de construcţie în Afganistan, a adăugat el.

„Noi am întrebat cu ce scop în zonă vor fi menţinute trupe americane şi ni s-a spus că acest lucru este necesar pentru exerciţii de antrenament şi pentru operaţiuni militare, în caz de necesitate”, a declarat ministrul rus, insistând totuşi că acestă situaţie trebuie să fie clarificată.