Rusia este nemulţumită de stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian

Publicat: 16 10. 2013, 20:47
Actualizat: 28 10. 2021, 22:40

„Rezultatele sunt mai bune decât cele de la Alma-Ata, dar acest lucru nu garantează progrese ulterioare. Nu există motive pentru a aplauda. Ar fi putut fi mai bine”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.

Potrivit lui Riabkov, „distanţa între poziţiile Iranului şi Grupului 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) se măsoară în kilometri”.

Diplomatul rus a calificat negocierile de la Geneva drept „dificile, uneori tensionate, deseori imprevizibile”.

„Principala dificultate este lipsa încrederii între participanţii la negocieri”, a explicat Riabkov.

Viitoarea reuniune pe tema programului nuclear iranian se va desfăşura la Geneva pe 7-8 noiembrie, conform declaraţiei finale adoptată după actualele discuţii.

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a citit această declaraţie la finalul actualei reuniuni, subliniind că participanţii nu vor dezvălui detaliile planului prezentat de Teheran.