Rusia este obligată să plătească despăgubiri unei femei căreia i-au fost tăiate mâinile

Rusia a fost obligată să plătească despăgubiri de peste 370.000 de euro unei femei căreia soţul ei i-a tăiat mâinile, confrom BBC.

Urmărește
1894 afișări
Imaginea articolului Rusia este obligată să plătească despăgubiri unei femei căreia i-au fost tăiate mâinile

Sursa foto: Twitter

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că Rusia nu a reuşit să combată violenţa domestică şi a dispus despăgubirea a patru femei care au fost atacate cu brutalitate.

Printre acestea se numără Margarita Gracheva, al cărei soţ a răpit-o în 2017 şi a atacat-o cu un topor.

Curtea a cerut Rusiei să facă schimbări urgente pentru a opri astfel de atacuri pe viitor.

Instanţa a declarat că violenţa domestică împotriva femeilor are loc la o "scară uluitoare" şi că Rusia a încălcat două articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În decembrie 2017, soţul Margaritei Gracheva a dus-o într-o pădure şi i-a tăiat mâinile cu un topor.

Ea informase deja poliţia despre comportamentul agresiv al acestuia, dar ofiţerii i-au ignorat plângerile.

Mâna ei stângă mutilată a fost recuperată din pădure şi cusută la loc. O proteză la mâna dreaptă a fost montată în urma unei campanii de crowdfunding.

Fostul ei soţ, Dmitri Grachev, a fost condamnat la 14 ani de închisoare.

În 2017, preşedintele Vladimir Putin a semnat o lege care îndulceşte pedepsele pentru violenţa domestică. Cazurile în care victima nu este spitalizată nu mai sunt tratate ca infracţiuni penale, iar pedepsele au fost reduse.

Alte trei femei, Natalya Tunikova, Yelena Gershman şi Irina Petrakova, urmează să primească, de asemenea, despăgubiri.

Am câştigat!", a scris pe Facebook Mari Davtyan, unul dintre avocaţii care le reprezintă pe femei. „Fiecare dintre aceste femei a fost grav rănită ca urmare a inacţiunii statului în situaţia de violenţă domestică", a spus ea.

Rusia se opusese anterior cererilor de despăgubire ale femeilor.

Ministrul adjunct al justiţiei, Mihail Galperin, a declarat că statul rus nu ar trebui să fie considerat responsabil pentru cazurile de violenţă domestică comise de indivizi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici