Prima pagină » Știri externe » Rusia este pe locul doi în „topul” ameninţărilor enumerate de Obama la ONU, ironizează Lavrov

Rusia este pe locul doi în „topul” ameninţărilor enumerate de Obama la ONU, ironizează Lavrov

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a afirmat, miercuri seara, că preşedintele american Barack Obama a vorbit în discursul susţinut la Adunarea Generală a ONU despre cele mai importante ameninţări, plasând pe locul doi "agresiunea rusă", relatează Itar-Tass.
Rusia este pe locul doi în

„În ceea ce priveşte discursul preşedintelui american, menţionez că noi (ruşii) am obţinut locul doi în topul ameninţărilor la adresa securităţii mondiale”, a afirmat Lavrov.

Potrivit ministrului rus, „virusul Ebola ocupă primul loc în acest top prezentat de Obama, «agresiunea rusă în Europa» se află pe locul doi. Deja pe locul trei se situează gruparea Stat Islamic şi alţi terorişti din Orientul Mijlociu”.

„De asemenea, mi s-a părut ciudat că Obama a afirmat în repetate rânduri că securitatea în întreaga lume a fost consolidată”, a adăugat el.

Lavrov a subliniat că Moscova vrea să soluţioneze toate conflictele prin dialog, ci nu prin acuzaţii unilaterale.

Referindu-se la situaţia din Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei, Lavrov a menţionat că „sancţiunile sunt o problemă a Statelor Unite, iar situaţia din Ucraina este o problemă a ucrainenilor”.

Preşedintele american Barack Obama a declarat miercuri că, în prezent, printre principalele subiecte se numără virusul Ebola, care „ameninţă sistemele publice de sănătate în Africa de Vest şi riscă să se extindă dincolo de frontiere”.

„De asemenea, agresiunea rusă în Europa ne aminteşte de epoca când naţiunile mari le călcau în picioare pe cele mici, pentru a-şi satisface ambiţiile teritoriale”, a adăugat Obama, citat de cotidianul The New York Times.