Rusia impune un embargo vânzărilor de arme către Libia
Preşedintele Dmitri Medvedev a semnat un decret care interzice „exploatarea, vânzarea şi livrarea către Libia (…) a oricăror arme” şi muniţii sau piese de schimb, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Reticentă într-o primă fază în a se alătura condamnării violenţelor din Libia, Rusia a votat la sfârşitul lui februarie în favoarea unei rezoluţii a ONU care impune sancţiuni severe regimului colonelului Kadhafi, în special un embargo privind vânzarea de arme către Libia.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a reiterat totuşi opoziţia Moscovei faţă de orice ingerinţă străină în Libia.
Rusia a întreţinut relaţii strânse cu această ţară în timpul Războiului Rece.
Rostehnologhii, compania publică rusă care se ocupă de vânzările de arme, a evaluat pierderile sale la patru miliarde de dolari în urma embargoului aplicat Libiei.