Rusia îşi schimbă strategia privind scutul american antitrachetă din Europa - Reuters
Rusia, care nu a reuşit să împiedice planurile Statelor Unite de a instala un scut antirachetă în Europa, a decis că cea mai bună opţiune ar fi să se alăture Washingtonului pentru găsirea unui sistem alternativ care să mulţumească ambele părţi, relatează Reuters.

Rusia îşi schimbă strategia privind scutul american antitrachetă din Europa - Reuters
Moscova a fost nemulţumită de iniţiativa Washingtonului privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în apropiere de frontierele sale, ameninţând cu îndreptarea rachetelor sale în direcţia Europei, generând speculaţii cu privire la un nou Război Rece.
Preşedintele Vladimir Putin şi-a schimbat însă în ultimele luni strategia, propunând, în locul ameninţărilor, un scut antirachetă colectiv la care Rusia şi ţările europene să participe alături de Statele Unite.
"Este în mod clar vorba de o evoluţie", a declarat Viktor Kremeniuk, director adjunct al Institutului pentru Statele Unite şi Canada, o organizaţie rusă. "O abordare divergentă face loc unei atitudini mai echilibrate", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului