Rusia, nemulţumită că SUA au vândut arme Georgiei

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a exprimat marţi nemulţumirea Rusiei faţă de Statele Unite, în privinţa vânzărilor de armament american către Georgia.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Rusia, nemulţumită că SUA au vândut arme Georgiei

Vitali Ciurkin, ambasadorul rus la ONU (Imagine: Mediafax/AFP)

"Nu suntem mulţumiţi de modul în care Statele Unite s-au comportat, în principal prin susţinerea (preşedintelui georgian, Mihail, n. red.) Saakaşvili în ultimii ani", a declarat Ciurkin, într-un interviu acordat postului de treleviziune CNN.

Subliniind că Washingtonul a fost un "important furnizor de arme al Guvernului Saakaşvili", el a adăugat: "le vom vorbi sincer (americanilor) şi sper că vor trage o serie de concluzii".

Statele Unite au furnizat armament şi au instruit forţele georgiene.

Referitor la acuzaţiile portivit cărora Statele Unite ar fi putut aproba ofensiva georgiană în Osetia de Sud: "nu vrem să credem că Statele Unite au aprobat acest atac".

"Însă colegii noştri americani ne spun că încearcă să afle în prezent ce s-a întâmplat în procesul de comunicare pentru ca Saakaşvili să se comporte într-un mod atât de temerar", a adăugat el.

Ciurkin a fost întrebat şi despre comentariile preşedintelui american, George W. Bush, care a apreciat că acţiunile Moscovei "prejudiciază grav imaginea Rusiei în lume şi pun în pericol relaţiile Rusiei cu Statele Unite şi Europa".

"Avem un interes egal, credem noi, pentru o cooperare reciprocă între Federaţia Rusă şi Statele Unite", a răspuns el.

Şi dacă sunt anumite persoane "în Statele Unite care vor să saboteze relaţiile, să împiedice relaţiile (...) putem în acelaşi mod să lăsăm Statele Unite să se descurce singure cu unele dintre problemele lor", a adăugat el, părând că face referire la dosarul nuclear iranian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici