Mehedinţean prins când încerca să vândă peste o sută de monede din aur

Publicat: 10 05. 2007, 12:32
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

Comisarul şef din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Pandelică Bobârsc, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că bărbatul, Nelu Vlad (38 de ani), le-a spus poliţiştilor căa găsit monedele în septembrie 2006 şi le-a păstrat până miercuri, când a încercat să le comercializeze.

„Bărbatul este muncitor în constructii şi le-a declarat anchetatorilor că în septembrie 2006 a găsit monedele în timp ce săpaun şanţ pe o stradă centrală din oraş.El a spus căle-a păstrat pânămiercuri, când a încercat să le comercializeze. O monedă areşase grame, fiecare valorând pe piaţa neagrătrei milioane de lei vechi”, a declarat Bobârsc.

Potrivit subcomisarului Eugenia Tănasie, ofiţer specialist în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, monedele datează din secolul al XIX-lea, din perioada lui Napoleon I şiNapoleon al III-lea.

„Monedele au fost confiscate, urmând a fi supuse unor expertize în cadrul Ministerului Culturii pentru a vedea dacă fac parte din patrimoniul cultural al ţării. Ele vor fi trimise la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.”, a precizat specialistul din cadrul IPJ Mehedinţi.

Bărbatul va fi cercetat în stare de libertate, dar riscă o închisoare de la 3 luni la 3 ani sau o amendă între 4 000 şi 80 000 de lei.