Rusia a ocupat oraşul Vuhledar, de importanţă strategică, din estul Ucrainei. Ucrainenii s-au retras pentru a evita o încercuire. Oraşul este o pierdere semnificativă, deoarece servea ca punct de observaţie pentru a ataca liniile de aprovizionare ruse mai la sud

Capturarea oraşului Vuhledar, confirmată de ambele părţi, are loc într-un moment critic al apărării Ucrainei împotriva invaziei la scară largă a Rusiei.

 

Imaginile filmate cu drona publicate de forţele ruse la sfârşitul zilei de marţi au arătat soldaţi arborând steagul rusesc deasupra clădirilor bombardate din oraşul distrus folosit de forţele ucrainene ca punct de observaţie pentru a ataca liniile de aprovizionare ruse mai la sud. 

 

Un comandant al celei de-a 72-a brigăzi ucrainene, Stanislav Buniatov, a declarat că o parte din forţele sale s-au retras pentru a nu fi încercuite, adăugând că „situaţia rămâne tensionată, nu fără pierderi”.

 

Bloggerii militari ruşi şi-au exprimat îndoiala că forţele ruse ar putea avansa rapid din Vuhledar, având în vedere că oraşele mai la nord sunt mai bine fortificate, inclusiv centrul logistic Pokrovsk care, dacă ar fi capturat, ar întrerupe liniile de aprovizionare pentru trupele ucrainene din zonă.

 

Cu toate acestea, capturarea Vuhledar evidenţiază costul războiului pentru Rusia, cu mii de soldaţi ucişi şi sute de tancuri şi vehicule blindate distruse în schimbul unor mici câştiguri teritoriale.

 

Rusia a pierdut sute de mii de oameni în estul Ucrainei, potrivit serviciilor secrete occidentale, în mare parte din cauza aşa-numitei tactici a „tocătorului de carne” pe care o foloseşte pentru câştiguri teritoriale relativ mici, trimiţând „valuri umane” spre liniile de front ucrainene fără să le pese de viaţa lor.

 

Dar tactica a funcţionat, forţele ruse făcând progrese constante în această vară şi capturând mici aşezări aproape zilnic.

 

Luna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat suplimentarea forţelor sale armate cu încă 180 000 de oameni. 

 

În Ucraina, noii recruţi sunt puţini, deoarece majoritatea bărbaţilor motivaţi sunt deja în armată, iar ţara nu îşi poate permite să ofere prime de recrutare. Ca urmare, dezertările au crescut, mulţi comandanţi cu experienţă de luptă deplângând lipsa de pregătire şi motivaţie a soldaţilor trimişi să îi înlocuiască pe cei care luptă de ani de zile.