”Ne ocupăm de acest subiect. Chestiunea este destul de complexă şi trebuie studiată”, a afirmat diplomatul.
”Avem un ordin direct din partea preşedintelui Vladimir Putin şi lucrăm la implementarea acestei instrucţiuni”, a adăugat acesta.
La sfârşitul anului 2016, Administraţia Barack Obama a adoptat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza presupuselor ingerinţe în scrutinul prezidenţial care au avut ca rezultat victoria lui Donald Trump. Fosta Administraţie de la Washington a dispus expulzarea a 35 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei şi ai Consulatului rus din San Francisco, precum şi închiderea a două proprietăţi ale statului rus din statele New York şi Maryland.
În luna iulie, Rusia a cerut Statelor Unite să-şi reducă personalul diplomatic şi a anunţat confiscarea unor proprietăţi folosite de către diplomaţi americani, ca răspuns la noile sancţiuni dictate de Washington împotriva Moscovei.