Statele Unite au rechemat ambasadorii din Republica Dominicană, El Salvador şi Panama
Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea numărului statelor care au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwan în favoarea Chinei.
În prezent, Taiwan deţine relaţii diplomatice cu doar 17 ţări, majoritatea fiind de mici dimensiuni şi mai puţin dezvoltate.
Casa Albă a avertizat luna trecută că Beijingul atrage ţări cu dezvoltare economică ce „facilitează dependenţa economică şi dominaţia, nu parteneriatul”.
Departamentul de Stat american a informat vineri, printr-un comunicat, că ambasadorul american din Republica Domunicană, Robin Bernstein, ambasadorul din El Salvador, Jean Manes şi ambasadorul din Panama, Roxanne Cabral, au fost rechemaţi pentru „consultaţii privind deciziile recente de a nu mai recunoaşte Taiwanul”.
În comunicat este menţionat că diplomaţii se vor întâlni cu reprezentanţi ai Guvernului „pentru a discuta modalităţi prin care Statele Unite pot susţine economiile şi instituţiile puternice, independene şi democratice în America Centrală şi Caraibe”.
Statul chinez insistă asupra recunoaşterii aşa numitului „consens din 1992” la care au ajuns China comunistă şi Taiwanul, condus pe atunci de către naţionalişti, sub care ambele ţări au fost de acord asupra faptului că există „o singură China.