Rusia s-ar retrage din Transnistria în schimbul garantării neutralităţii R. Moldova
Rusia ar fi dispusă să îşi retragă complet forţele din Transnistria după soluţionarea conflictului din regiune, în schimbul unor garanţii solide privind păstrarea neutralităţii Republicii Moldova, a declarat un diplomat rus.

Rusia s-ar retrage din Transnistria în schimbul garantării neutralităţii R. Moldova
Sub titlul "Moscova suspectează Chişinăul de joc dublu", Nezavisimaia Gazeta analizează situaţia regiunii separatiste, după ce preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a declarat că problema Transnistriei trebuie rezolvată în cursul anului 2008, iar la Moscova au apărut zvonuri potrivit cărora ar fi în curs de elaborare un "memorandum Kozak 2", un plan secret elaborat fără participarea mediatorilor occidentali şi a conducerii Transnistriei.
Diplomatul citat de ziarul rusesc a dezminţit însă categoric existenţa unui acord secret între Moscova şi Chişinău. "Nu avem astfel de planuri. Rusia este interesată de menţinerea stabilităţii în regiune, de dezvoltarea economică şi de creşterea încrederii între părţi. Ne străduim ca grija Rusiei să se facă simţită nu numai în Transnistria, ci şi pe malul drept al Nistrului. Şi, desigur, insistăm asupra menţinerii intereselor Rusiei", a spus el, adăugând că printre interesele Moscovei se numără menţinerea neutralităţii Moldovei şi garanţia că aceasta nu va adera la NATO.
Neutralitatea Republicii Moldova este consfinţită prin Constituţie, însă Nezavisimaia Gazeta apreciază că, în prezent, aceasta este "o neutralitate ciudată", iar nivelul cooperării militare dintre Chişinău şi NATO provoacă îngrijorare la Moscova. "Există procese care pun sub semnul întrebării păstrarea statutului de neutralitate stabilit de Constituţie", au afirmat sursele citate, adăugând că acesta este motivul pentru care Rusia are nevoie de "garanţii de drept internaţional".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"UE, NATO, Rusia şi SUA trebuie să garanteze neutralitatea Moldovei, adică faptul că aceasta nu va adera la nici un bloc militar, că pe teritoriul său nu vor fi amplasate forţe militare străine. De asemenea, sunt necesare măsuri de încredere între Chişinău şi Tiraspol. Poziţia Rusiei cu privire la forţele de ordine rămâne neschimbată: retragerea acestora va avea loc numai după soluţionarea deplină a conflictului", a declarat diplomatul citat de Nezavisimaia Gazeta.
Nezavisimaia Gazeta apreciază că Republica Moldova încearcă să convingă Rusia să îşi folosească influenţa asupra Tiraspolului, însă diplomatul rus a declarat că autorităţile de la Moscova au puţină încredere în negociatorii moldoveni şi s-au plâns că partenerii occidentali sunt deseori bine informaţi în legătură cu detaliile consultărilor "confidenţiale". "Ne întâlnim cu regularitate cu (consilierul prezidenţial) Marc Tcaciuc şi cu (ministrul Reintegrării) Vasile Şova. Ei cântă precum privighetorile. Problema este că, atunci când se întâlnesc în paralel cu partenerii occidentali, le cântă cu totul alte cântece", a adăugat el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului