Rusia şi SUA încearcă să calmeze situaţia generată de arestarea unor presupuşi spioni ruşi

Moscova şi Washingtonul au calmat marţi situaţia, subliniind că actualul scandal de spionaj nu va afecta relaţiile dintre cele două ţări, care au fost "resetate" în urmă cu un an şi jumătate.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Rusia şi SUA încearcă să calmeze situaţia generată de arestarea unor presupuşi spioni ruşi

Rusia şi SUA încearcă să calmeze situaţia generată de arestarea unor presupuşi spioni ruşi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rusia a recunoscut prezenţa unor cetăţeni ruşi printre cei zece presupuşi spioni arestaţi duminică seară în Statele Unite, dar a negat faptul că ei ar fi acţionat împotriva intereselor americane, într-un comunicat publicat la Moscova de Ministerul Afacerilor Externe.

"Ei nu au comis nici un act îndreptat împotriva intereselor Statelor Unite", se precizează în document.

La rândul său, prim-ministrul rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că acest caz nu va prejudicia relaţiile dintre cele două ţări.

"Sperăm că (acest scandal) nu va afecta toate lucrurile pozitive acumulate în ultimul timp şi sperăm că persoanele care ţin la relaţiile bune înţeleg acest lucru", a spus fostul preşedinte american Bill Clinton, aflat în vizită în Rusia, potrivit televiziunii din această ţară.

La Washington, Casa Albă a precizat că scandalul nu va avea consecinţe asupra îmbunătăţirii relaţiilor cu Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Robert Gibbs, a recunoscut că Barack Obama era la curent cu acest caz atunci când l-a primit, cu deosebite dovezi de prietenie, pe omologul său rus, Dmitri Medvedev, săptămâna trecută.

Scandalul a fost chiar calificat drept un "vestigiu" al trecutului de către un înalt oficial din Departamentul de Stat.

Episodul trebuie văzut "în contextul" unei îmbunătăţiri a relaţiilor, dorită de preşedintele american, a explicat Phil Gordon, subsecretar de Stat pentru Europa.

"Avem sentimentul că am făcut progrese importante de când lucrăm la această relaţie diferită cu Rusia", în pofida "dezacordurilor", a continuat el.

"Ne-am dori să ajungem în punctul în care încrederea şi cooperarea între Statele Unite şi Rusia să se consolideze atât de mult, încât nimeni să nu recurgă la servicii de informaţii pentru a descoperi lucruri pe care nu le putem afla altfel. Se pare că nu am ajuns încă acolo", a mai comentat diplomatul.

În stadiul actual al anchetei FBI, importanţa informaţiilor strânse şi transmise de această reţea într-un interval probabil de peste 20 de ani nu era foarte clară.

Elementele unui roman de spionaj par să se regăsească toate în acest caz: mesaje codate, bani remişi în numerar de emisari ruşi în cursul unor sejururi în ţări din America Latină, călătorii dus-întors spre Moscova, via Roma, paşapoarte false, transport şi livrare de laptopuri. Pe de altă parte, nivelul de alertă nu pare să reiasă clar la citirea plângerii FBI depuse la grefa tribunalului federal din Manhattan. Şi nici unul dintre suspecţi nu părea să-şi fi îndeplinit cu succes "misiunea de a se infiltra în cercurile puterii".

"Centrul din Moscova i-a cerut lui Cynthia Murphy în 2010 să încerce să obţină un post care să îi permită să contacteze surse din cadrul administraţiei americane (...), dar grupul «complotorilor din New Jersey» a răspuns că Murphy se temea că i s-ar putea cere prea multe detalii privind parcursul său profesional", se precizează în document.

Cinci dintre cei zece suspecţi arestaţi în Statele Unite au compărut luni la New York în faţa unui judecător care a decis menţinerea lor în detenţie provizorie.

Marţi, o sursă din cadrul poliţiei cipriote a anunţat arestarea unui al 11-lea suspect la aeroportul Larnaca, un canadian prezentat drept Christopher Robert Metsos, în vârstă de 54 de ani. El a fost repus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 26.500 de euro, în aşteptarea extrădării sale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici