Rusia, suspectată că perturbă cu tehnologie militară traficul în Marea Negră/ Sistemul, folosit de circa 10.000 de ori. „Transmiţătorul” s-ar afla într-un palat

Autorităţile ruse utilizează tehnologii de perturbare a sistemelor de navigaţie prin satelit GPS în culoarul maritim al Peninsulei Crimeea, se arată într-un raport elaborat de o organizaţie nonguvernamentală din Statele Unite, C4ADS.

Urmărește
4639 afișări
Imaginea articolului Rusia, suspectată că perturbă cu tehnologie militară traficul în Marea Negră/ Sistemul, folosit de circa 10.000 de ori. „Transmiţătorul” s-ar afla într-un palat

Rusia, suspectată că perturbă cu tehnologie militară traficul în Marea Negră/ Circa 10.000 de cazuri depistate. „Transmiţătorul” s-ar afla într-un palat

Autorii raportului atrag atenţia că, din februarie 2016 şi până în prezent, tehnologia de perturbare a sistemelor de navigaţie GPS/GNSS a fost folosită de circa 10.000 de ori.

Tehnologia respectivă ar fi integrată în „echipamentul de război electronic” al Rusiei, fiind folosită în general în proximitatea „facilităţilor protejate” sau a „reşedinţelor secrete” de la ţărmul Peninsulei Crimeea.

Potrivit C4ADS, „transmiţătorul” acestui sistem de perturbare ar fi poziţionat într-un „palat” de miliarde de dolari de la Marea Neagră, care ar fi deţinut de „ofiţeri” din cadrul Serviciului Federal de Protecţie (SFP).

Informaţii apărute anterior în presa rusă susţineau că această construcţie ar fi fost proiectată pentru preşedintele Vladimir Putin.

Una dintre locaţiile depistate prin satelit se află în aeroportul din staţiunea Gelendzhik de la Marea Neagră, în apropiere de Novosibirsk.

Cazurile de perturbare a traficului maritim au ajuns în atenţia C4ADS după ce organizaţia a primit un set de documente din partea unui căpitan de vas comercial în legătură cu o cursă efectuată în Marea Neagră, în apropiere de Strâmtoarea Kerci, din Crimeea, care face legătura cu Marea Azov.

Căpitanul ataşase documentaţiei şi o imagine cu datele radarului: sistemul GPS indica faptul că nava nu se afla pe mare, ci pe „un aeroport”

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici