Fritzl a fost maltratat, când era mic, de mama sa

Publicat: 22 10. 2008, 16:28
Actualizat: 09 11. 2012, 08:25

Publicaţia austriacă a publicat miercuri expertiza medicală a lui Josef Fritzl. Însă Parchetul din Sankt-Pölten, unde este instrumentat dosarul, nu a putut fi contactat pentru a comenta acest fapt.

"Relatările sale descriu un climat familial imprevizibil cu agresiuni umilitoare şi nejustificate, la care a fost supus de mama sa. Copilăria sa l-a predispus la invaliditate emoţională", a precizat psihiatrul Adelheid Kastner în raportul său pe care l-a înaintat parchetului, potrivit publicaţiei Österreich.

În consecinţă, el a avut nevoie "să posede o fiinţă umană în totalitate", adaugă expertul.

Publicaţia afirmă că a obţinut expertiza de 130 de pagini, înaintată săptămâna trecută parchetului care instrumentează cazul lui Josef Fritzl, considerat "responsabil de faptele sale", potrivit altor informaţii apărute în presă.

"M-am născut pentru a viola şi m-am abţinut pentru mult timp", i-a spus Fritzl psihiatrului, recunoscând că are "o venă malefică".

Josef Fritzl, de 73 de ani, a fost deja condamnat pentru viol în anii 1960.

El este acuzat că şi-a sechestrat şi violat fiica, Elisabeth, timp de 24 de ani, pe care a ţinut-o închisă în pivniţa casei sale din Amstetten, aflată la o sută de kilometri la vest de Viena.

Elisabeth a născut şapte copii, unul dintre ei decedând la scurt timp după naştere, pentru că i-au lipsit îngrijirile medicale, a estimat un expert mandatat de parchet.

Din cei şase copii, care au supravieţuit, având vârste curpinse între 5 şi 19 ani, trei au fost crescuţi de bunicii lor, în timp ce alţi trei au crescut cu mama lor în pivniţă, fără să vadă niciodată lumina zilei.