Rusia va răspunde oricărui demers împotriva potenţialului său strategic, afirmă un diplomat rus
Rusia va găsi un răspuns eficient pentru orice demers vizând să neutralizeze potenţialul său strategic, a declarat joi reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, evocând intenţia Washingtonului de a amplasa un sistem de apărare antirachetă în Europa, relatează RIA Novosti.
"Avem nevoie de garanţii juridice care să ateste că acest scut antirachetă nu va fi îndreptat împotriva potenţialului strategic rus", a afirmat el, într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24.
La sfârşitul lui mai, preşedintele american, Barack Obama, a anunţat la Varşovia că Polonia va fi inclusă în sistemul american de apărare antirachetă din Europa.
"Prima întrebare care se pune este de a şti dacă elementele acestui sistem vor fi implantate", a precizat Rogozin. Potrivit acestuia, Rusia se va opune ferm tentativelor de a "le amplasa în Polonia sau în ţările Baltice sub pretextul protejării Europei împotriva ameninţărilor provenind din Orientul Mijlociu".
Viteza rachetelor de interceptare va indica de asemenea misiunea lor, apreciază diplomatul. "Dacă aceasta le permite să ajungă rachetele intercontinentale ruse, va fi un alt factor care atestă că aceste sisteme sunt îndreptate împotriva Rusiei".
Dacă rachetele "pot intercepta potenţialul strategic rusesc", Moscova va lua măsurile care se impun, a subliniat Rogozin. "Nu vom permite nimănui să pericliteze eficacitatea potenţialului nostru strategic", a conchis el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:21
Boris Johnson susţine acordul propus de Trump privind resursele naturale ale Ucrainei
-
astăzi, 12:07
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina / Rafinăria de petrol Ryazan îşi opreşte activitatea în urma atacului cu dronă