Rusia va relua livrările de energie electrică spre Belarus
„Tocmai am primit 600 de milioane de ruble (15 milioane de euro) şi vom relua, în totalitate, livrările, în două zile”, a declarat Anton Nazarov, purtătorul de cuvânt al InterRao.
Un oficial din cadrul Ministerului belarus al Energiei a precizat că Guvernul a fost nevoit să contracteze un credit de la o bancă belarusă.
„Am contractat un împrumut la BPS-Bank. Nu cunosc condiţiile acestui acord”, a declarat Liudmila Zenkovici.
Rusia a întrerupt miercuri livrările de electricitate către Belarus, ţară confruntată cu o criză economică majoră, care nu a reuşit să-şi achite la termen datoriile stabilite de Moscova.
Rusia, care a determinat Belarusul să aplice un program amplu de privatizare în schimbul unui credit important, dăduse un ultimatum autorităţilor de la Minsk.