„Având în vedere că scutul NATO (…) este în curs de realizare pe baza sistemului de apărare antirachetă american şi că acest scut va fi pus în funcţiune (…) invităm Alianţa Nord-Atlantică să ne ofere garanţii juridice că acesta nu va fi folosit împotriva noastră. În ceea ce ne priveşte, vom garanta, evident, că sistemul nostru antirachetă nu va fi îndreptat împotriva NATO”, a afirmat el într-un interviu acorda postului de radio Ecoul Moscovei.
Potrivit ministrului, Moscova vrea să semneze cu NATO un acord potrivit căruia Alianţa Nord-Atlantică să protejeze teritoriul membrilor săi şi Rusia propriul teritoriu.
NATO insistă asupra punerii în funcţiune a două sisteme independente, dar coordonate de apărare antirachetă: unul rusesc, altul al său. Moscova propune la rândul său înfiinţarea unui sistem indivizibil care să integreze cele două părţi.
„Când ei (NATO) ne spun că scutul lor nu este îndreptat împotriva noastră, credem într-adevăr că Obama nu are nicio intenţie să ne agreseze, nici să folosească sistemul pentru a se proteja împotriva ripostei noastre. Credem, de asemenea, că NATO împărtăşeşte acelaşi punct de vedere. Totuşi, nu intenţiile contează, ci potenţialul de care dispun părţile”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.
Acesta este motivul pentru care Moscova propune NATO încheierea unui acord care să angajeze părţile să nu folosească scuturile antirachetă unul împotriva celuilalt, a conchis ministrul de Externe.