Autorităţile nu au renunţat la speranţa de a găsi supravieţuitori sub dărâmături, după ce un bloc de 12 etaje, din apropiere de Miami, s-a prăbuşit parţial, în data de 25 iunie, informează BBC.
Echipele de salvare au fost nevoite să oprească, pentru moment, căutările, în contextul în care există riscul ca porţiunea din clădire care a rămas în picioare să se prăbuşească.
„Dormitoarele pe care le căutăm, deoarece majoritatea oamenilor dormeau în momentul prăbuşirii, sunt la 4 sau 5 metri sub dărâmături”, spun salvatorii.
Îngrijorările legate de structura de rezistenţă a blocului nu sunt singurele. Condiţiile meteo reprezintă o altă problemă. Centrul Naţional pentru Uragane a informat, joi, că o furtună tropicală s-a format şi ar putea lovi Florida în zilele următoare.
Furtuna Elsa se află, în prezent, la sud-est de Insulele Windward, din Caraibe. Avertizările sunt în vigoare pentru Barbados, Martinique, St Lucia, St Vincent şi Grenadines.
11 AM AST Thu, Jul 1 Tropical Storm #Elsa Key Messages. Tropical Storm Warnings are in effect for Barbados, Martinique, St. Lucia, and St. Vincent and the Grenadines. For the latest forecast updates, visit: https://t.co/905zOAYiId pic.twitter.com/zzXv0mMOLI
— National Hurricane Center (@NHC_Atlantic) July 1, 2021
Numărul morţilor a ajuns, miercuri, la 12, în timp ce numărul persoanelor dispărute este de 149.
O porţiune mare din Champlain Towers s-a prăbuşit, în Surfside, în apropiere de Miami Beach, în data de 25 iunie. De atunci, sute de persoane sunt implicate în operaţiunile de căutare. De asemenea, au fost aduşi câini special antrenaţi, iar de sub dărâmături s-au auzit zgomote.
Potrivit unui raport din 2018 privind starea clădirii, care a fost făcut public sâmbătă, o eroare majoră a fost identificată în structura clădirii. Eroarea a împiedicat apa să se scurgă la baza imobilului, ceea ce a adus „pagube structurale majore” la platforma de beton de sub puntea piscinei şi la crăpăturile din grinzi şi pereţi, potrivit inginerului Frank Morabito.