Întrucât Iranul nu şi-a trimis niciun reprezentant în instanţă, judecătorul a admis cererea jurnalistului The Washington Post aşa cum a fost formulată, însă decizia este, în mare măsură, una simbolică. Jason Rezaian a petrecut 18 luni în închisoare în Iran, fiind acuzat de spionaj. El a fost eliberat în ianuarie 2016.
Potrivit deciziei instanţei, Iranul va trebui să plătească 180 de milioane de dolari, dintre care 150 de milioane mai multor membri ai familiei lui Rezaian şi aproape 30 de milioane jurnalistului.
În motivarea deciziei, judecătorul a explicat decizia prin faptul că în cele 18 luni de detenţie, Rezaian a fost torturat, nu i-a fost asigurată reprezentarea în instanţă, a fost forţat să recunoască anumite acuzaţii şi a îndurat suferinţe fizice şi emoţionale.
Jason Rezaian a fost arestat în Iran în iulie 2014 şi acuzat de spionaj şi alte infracţiuni. Publicaţia The Washington Post, pentru care jurnalistul lucra, dar şi autorităţile americane au catalogat acuzaţiile aduse acestuia ca fiind „absurde”, iar mai mulţi susţinători ai săi au acuzat autorităţile iraniene că îi încalcă dreptul de a fi reprezentat de un avocat.
În 2016, Rezaian s-a numărat printre cei patru deţinuţi americani eliberaţi în cadrul unui schimb de prizonieri între cele două ţări. La acea vreme, mai mulţi oficiali americani au declarat pentru CNN că, în schimbul celor patru, Statele Unite au eliberat şapte cetăţeni iranieni încarceraţi pentru încălcarea regimului de sancţiuni impus de Washington Iranului.