Salvarea celor 33 de mineri, un miracol care a compensat un an plin de tragedii pentru Chile

La două luni de la aducerea lor la suprafaţă, "cei 33" au înfiinţat o societate anonimă şi au contractat un număr mare de cabinete de avocatură din Chile, pentru a le administra imaginea în faţa multiplelor proiecte de filme, cărţi şi publicitate.

Pentru Chile, odiseea celor 33 a fost apogeul unui an plin de tragedii, după seismul şi tsunami din februarie, soldate cu moartea a 521 de persoane şi dispariţia altor 56, şi incendiul dintr-o închisoare din Santiago în decembrie (81 de morţi).

Epopeea inedită a celor 33 a început printr-o surpare a minei, la scurt timp după pauza de prânz a zilei de joi, 5 august, în mina de cupru San Jose, în deşertul Atacama, din nordul Chile.

"Mai întâi am auzit zgomotul produs de căderea rocilor, apoi ca un vânt subteran care a ridicat mult praf. Ne gândeam că nu vom mai ieşi niciodată", a povestit cel mai mic dintre mineri, Jimmy Sanchez.

Timp de 17 zile, bărbaţii au supravieţuit în întuneric şi umiditate extremă, la temperaturi de 32-35 de grade Celsius, resemnându-se cu ideea că sondele care săpau la întâmplare vor ajunge la ei prea târziu.

Minerii vorbeau puţin, din cauza unui "pact al tăcerii" pe care l-au încălcat însă uneori, şi şi-au raţionalizat proviziile de hrană, în pofida foamei care îi tortura.

Ei şi-au permis să mănânce fiecare câte două linguri de ton la conservă şi să bea câte o jumătate de pahar de lapte la fiecare 48 de ore, în timp ce beau apă ce se scurgea de la o infiltraţie. "Când vedeai acea jumătate de pahar, aveai de ce să înnebuneşti. Ne-a fost foarte rău", îşi aminteşte Sanchez.

"M-am apropiat de Dumnezeu şi de Diavol", afirma Mario Sepulveda.

Dar ceea ce părea să fie doar o tragedie minieră în plus, aşa cum s-a întâmplat în aprilie, în Statele Unite, când au murit 29 de mineri în West Virginia, sau în noiembrie în Noua Zeelandă, când au murit 29 de persoane la Pike River, s-a transformat într-un miracol la 22 august.

În acea duminică, o sondă a adus de pe fundul minei o bucată de hârtie pe care scria cu roşu: "Suntem bine, cei 33 din refugiu".

O operaţiune colosală s-a declanşat atunci: au fost săpate trei puţuri de salvare şi au fost coborâte pe fundul minei hrană, medicamente şi mijloace de comunicare.

La 13 octombrie, cei 33 de mineri au fost aduşi unul câte unul la suprafaţă într-o nacelă, printr-un tunel cu diametrul de 66 de centimetri.

Lumea întreagă a urmărit la televiziune "sfârşitul fericit" al acestei poveşti, care a făcut obiectul unei acoperiri mediatice comparabile cu cea a atentatelor din 11 septembrie 2001.

Două luni mai târziu, cei 33 de mineri de la San Jose călătoresc la Hollywood sau în Europa pentru emisiuni de televiziune, asistă în calitate de VIP la meciurile de fotbal ale echipelor Real Madrid sau Manchester United.

Unii dintre ei, ca Omar Reygadas şi Mario Sepulveda, susţin conferinţe.

Potrivit lui Albert Iturra, şeful echipei de specialişti care i-a urmărit pe durata captivităţii, 14 dintre ei au încheiat deja programul de consiliere psihologică şi jumătate dintre ei sunt apţi de muncă.

Unii s-au obişnuit cu platourile de televiziunile, în timp ce alţii preferă să stea în umbră. "Unii sunt puţin geloşi pe notorietatea altora", a explicat el pentru AFP.

Unii au avut accese de angoasă în primele săptămâni, alţii şi-au regăsit o înclinaţie anterioară pentru băut. Dar per ansamblu "se descurcă extraordinar de bine", insistă Iturra.

Dar "indiferent de cost, acum trebuie să revină la realitate".

(Material de Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro)