"Kosovo nu ar putea să fie independent decât dacă Serbia îl recunoaşte sau în cazul în care Consiliul de Securitate (al ONU) rupe Carta ONU", a precizat Koştuniţa, în cadrul unei reuniuni a partidului său, Partidul Democrat din Serbia.
"Toată lumea ştie că Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo şi că Consiliul de Securitate nu va încălca niciodată Carta ONU", a adăugat premierul sârb.
Declaraţiile lui Koştuniţa intervin în momentul în care liderii sârbi şi cei din Kosovo trebuie să se întâlnească duminică la Bruxelles, pentru o nouă rundă de negocieri, în prezenţa mediatorilor rus, american şi european.
Albanezii refuză o altă soluţie decât independenţa, în timp ce sârbii nu sunt pregătiţi să le acorde decât o autonomie foarte extinsă.