Bărbaţii, cu vârste de 19 şi, respectiv 22 de ani, au fost arestaţi fără incidente şi cu ajutorul FBI, a anunţat şeful poliţiei din Youngstown, Jimmy Hughes, fără a preciza însă numele lor.
Aceştia nu au fost încă puşi sub acuzare, dar poliţia nu caută alţi suspecţi, a precizat el.
Poliţia a anunţat că Jamail Johnson, în vârstă de 25 de ani, din Girard, Ohio, a fost ucis în acest incident produs într-o casă din apropierea campusului universităţii din Youngstown. El a fost împuşcat în ceafă dar şi în alte zone ale corpului, a declarat medicul legist Joseph Ohr.
Alte 11 persoane, inclusiv şase studenţi, au fost rănite. Trei dintre ele sunt în continuare internate în spital, a anunţat Tina Creighton, purtătoare de cuvânt a Centrului de Sănătate St. Elizabeth din Youngstown. Unul dintre răniţi este în stare gravă după ce a fost împuşcat lângă ureche, însă ceilalţi au suferit răni mai uşoare, a precizat Hughes.
Incidentul s-a produs într-o casă unde membrii frăţiei Omega Psi Phi organizau o petrecere, a declarat Hughes. Poliţia susţine că au fost trase focuri de armă la întâmplare din afara casei. Autorităţile au găsit mai multe cartuşe goale provenind de la două arme semiautomate, a precizat el.
Martorii au identificat doi posibili suspecţi, ambii cu legături în zonă. Aceştia fuseseră excluşi de la petrecere, dar s-au întors şi au început să tragă, a explicat Hughes.
Trei dintre persoanele rănite au 17 ani, iar cea mai în vârstă are 31 de ani, a precizat el, adăugând că alte trei au 19 ani, iar patru au 20 de ani.