Şapte persoane dispărute, în urma prăbuşirii unui elicopter în apropierea unor insule disputate de Coreea de Sud şi Japonia – VIDEO
Aparatul a decolat joi seara de pe una dintre insule şi s-a prăbuşit ulterior în Marea de Est (Marea Japoniei, n.red). Un pescar rănit, un prieten al acestuia şi cinci membri ai serviciilor de urgenţă se aflau la bordul aeronavei, a comunicat un reprezentant al autorităţilor sud-coreene.
Zeci de nave militare, ambarcaţiuni de pescuit şi elicoptere participă la operaţiunile de căutare a victimelor.
Aeronava implicată în incident este un elicopter de tip Eurocopter EC 225, fabricat de firma franceză Airbus Helicopters, care poate transporta până la 28 de persoane.