Prima pagină » Știri externe » Stare de urgenţă în enclava rusă Kaliningrad, din cauza inundaţiilor

Stare de urgenţă în enclava rusă Kaliningrad, din cauza inundaţiilor

Autorităţile din regiunea rusă Kaliningrad au decretat starea de urgenţă din cauza inundaţiilor înregistrate în ultimele zile, informează pagina online a agenţiei RIA Novosti.
07 feb. 2011, 10:59, Știri externe

Numeroase străzi au fost inundate, iar apa a pătruns în subsolurile clădirilor. Cel puţin 15 centrale termice au fost închise din cauza inundaţiilor.

„Situaţia a fost provocată de câţiva factori meteorologici: solul era îngheţat şi nu a putut absorbi apa, zăpada s-a topit brusc din cauza creşterii temperaturii şi s-au înregistrat ploi torenţiale, destul de rare în acest anotimp”, se arată într-un comunicat al autorităţilor locale.

Situaţia a fost înrăutăţită de starea proastă a canalizării.

„Nu au fost semnalate victime şi nu sunt necesare evacuări”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.