ŞAPTE ZILE DE DOLIU în Venezuela după decesul lui Chavez. Când vor avea loc funeraliile fostului preşedinte – GALERIE FOTO

Publicat: 06 03. 2013, 07:22
Actualizat: 14 04. 2020, 04:09

„Funeraliile şi omagiul postum în camera mortuară din holul Academiei Militare (vor avea loc) miercuri, joi şi vineri”, a declarat ministrul venezuelean de Externe Elias Jaua, fără a preciza unde va fi „mormântul creştin” al defunctului.

„Vineri, la ora 10 dimineaţa, vom organiza o ceremonie oficială” la Academia Militară, a precizat Jaua, care le-a mulţumit şefilor de stat ce şi-au manifestat intenţia de a participa la funeralii.

„Vom asigura logistica pentru ca un număr cât mai mare (de venezueleni) să îl poată vedea pe părintele lor, eliberatorul, protectorul lor”, a adăugat el.

GALERIE FOTO

Miercuri dimineaţa, trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez va fi transferat de la spitalul militar unde a decedat la Academia Militară, „leagănul revoluţiei bolivariene”, a explicat ministrul, fără a dezvălui traseul cortegiului funerar.

Guvernul a decretat, începând de marţi, „şapte zile de doliu oficial” şi suspendarea tuturor activităţilor publice şi private miercuri şi vineri.

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat, marţi, la Caracas, din cauza cancerului, la vârsta de 58 de ani.