Sarah Palin despre foştii consilieri ai lui McCain: "Ticăloşi"
Guvernatorul de Alaska, Sarah Palin, i-a catalogat pe foştii consilieri ai republicanului John McCain drept "ticăloşi" pentru că au făcut dezvăluiri care o discreditează, după ce candidatul republican a pierdut marţi în alegerile prezidenţiale, relatează CNN.

Sarah Palin despre foştii consilieri ai lui McCain: "Ticăloşi" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Dezvăluirile, atribuite unor surse din cadrul campaniei lui McCain care au vorbit sub protecţia anonimatului, se referă la faptul că Palin nu ştia că Africa este un continent, şi nu o ţară, sau ce state fac parte din Acordul nord-american pentru liber-schimb (NAFTA).
Palin bănuieşte că acele informaţii au fost dezvăluite de consilierii de campanie care au ajutat-o să pregătească dezbaterea cu democratul Joe Biden, candidat la vicepreşedinţia Statelor Unite, potrivit CNN.
"Aceste (informaţii, n. red.) au fost scoase din context şi este un lucru nemilos", a spus Palin. "Este imatur. Este neprofesionist, iar acei tipi sunt nişte ticăloşi (...), scoţând cuvintele din context iar apoi încercând să dea publicităţii totul în presa naţională", a continuat ea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Palin a mai declarat că îşi aminteşte că ar fi discutat despre NAFTA şi Africa în timpul pregătirilor pentru dezbatere, precizând însă că acele articole despre ea "nu sunt adevărate".
Ea a apreciat că a fost un act de "laşitate" pentru membrii personalului de campanie să lanseze astfel de afirmaţii despre ea sub protecţia anonimatului. "Nu este corect şi nu este just", a mai spus ea.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

