"I-am spus preşedintelui Lula că suntem dispuşi ca unul dintre submarinele noastre Scorpene să fie fabricat în Brazilia", a precizat Sarkozy, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său.
"Suntem dispuşi să organizăm transferuri de tehnologie pentru fabricarea de elicoptere şi avioane de luptă, mă gândesc în principal la Rafale, în Brazilia", a adăugat el.
Acest proiect se înscrie în cadrul "unui parteneriat global" cu Brazilia, care "nu se limitează numai la vânzarea de material militar", a subliniat Sarkozy.
Potrivit preşedinţiei franceze, el s-ar putea concretiza "în cadrul unei consolidări a parteneriatului strategic" dintre cele două ţări, poate cu ocazia vizitei lui Sarkozy în Brazilia, la sfârşitul anului, cu ocazia unui summit UE-Brazilia.
Cei doi şefi de state s-au întâlnit marţi în localitatea Saint-Georges, din Guyana, pe malul fluviului Oyapock, ce marchează frontiera dintre cele două state, pentru un summit menit să relanseze cooperarea bilaterală.