Toţi acuzaţii au fost achitaţi pentru „participare la un grup infracţional organizat şi spălare de bani”, a explicat un oficial din cadrul serviciului de presă al tribunalului, Borislava Radoeva.
În martie 2010, Mario Nikolov a fost condamnat la zece ani de închisoare şi plata a 30.000 de leva (15.000 de euro) pentru spălare de bani obţinuţi prin programul agricol european pentru preaderare SAPARD şi pentru constituire de grup infracţional.
Cinci complici au fost, de asemenea, condamnaţi. Soţia lui, Mariana Nikolova a primit opt ani de închisoare şi alte patru persoane şase ani, toate fiind amendate cu 30.000 de euro.
Nikolov şi anturajul său sunt urmăriţi în Bulgaria pentru că au cumpărat maşini de ocazie pentru compania sa de procesare a cărnii, pe care le-au prezentat drept noi pentru a obţine o subvenţie în programul SAPARD. El şi complicii lui au obţinut astfel 7,5 milioane de euro, potrivit Parchetului.
Justiţia bulgară a lansat două proceduri diferite asupra aceloraşi fapte: una pentru spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, cealaltă pentru deturnare de fonduri.
Kalin Kalpakciev, preşedintele juriului Curţii de Apel, a apreciat vineri că deschiderea a două proceduri în paralel ridică dificultăţi în dovedirea faptelor.
În procedura de deturnare de fonduri, Mario Nikolov a fost condamnat în iunie 2010 la 12 ani de închisoare. Curtea de Apel din Sofia a descoperit în august 2012 erori de procedură şi urmează să aibă loc un nou proces.
Cazul Nikolov, care a fost semnalat autorităţilor bulgare de Oficiul european antifraudă (OLAF), este urmărit îndeaproape de Comisia Europeană. Bruxelles-ul critică periodic Sofia pentru lipsa sa de eficienţă în prevenirea fraudelor cu fonduri europene şi urmărirea autorilor acestora.