Şase presupuşi membri Al-Qaida, ucişi într-un raid aerian american, în Yemen
Avioane fără pilot au atacat două vehicule, joi dimineaţă, în regiunea Marib, situată la est de Sanaa.
Şase presupuşi membri ai organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia au fost ucişi în acest atac.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârşitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al reţelei teroriste Al-Qaida, cetăţenii americani fiind îndemnaţi să dea dovadă de vigilenţă în timpul deplasărilor externe. La originea măsurilor speciale de securitate se află comunicaţii între lideri ai reţelei Al-Qaida interceptate de serviciile de spionaj americane. Washingtonul precizează că avertizarea de călătorie expiră pe 31 august, recomandându-le cetăţenilor americani să fie vigilenţi în străinătate. În paralel, Statele Unite au anunţat vineri închiderea a zeci de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor ameninţări specifice provenind în principal din Yemen.