Scandalul de prostituţie din Columbia: Doi agenţi au părăsit Secret Service, iar un altul este pe punctul de a fi concediat
Doi agenţi ai Secret Service au renunţat la poziţiile pe care le deţineau în această poliţie de elită care răspunde de protecţia preşedintelui Statelor Unite, în urma scandalului sexual din Columbia, un al treilea agent fiind pe punctul de a fi concediat, conform unor surse oficiale.

Scandalul de prostituţie din Columbia: Doi agenţi au părăsit Secret Service, iar un altul este pe punctul de a fi concediat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Din cei 11 membri ai Secret Service suspendaţi şi anchetaţi în acest scandal, "un membru din conducere a fost autorizat să se pensioneze, un altul este pe cale de a fi concediat (...), iar un al treilea, un agent cu rang, a demisionat", a precizat Secret Service într-un comunicat.
"Ceilalţi opt angajaţi sunt încă suspendaţi" pe durata anchetei interne, conform aceleiaşi surse.
Această anchetă "va fi completă, justă, şi vor fi utilizate toate tehnicile de investigaţie de care agenţii noştri dispun", a menţionat această poliţie federală de elită, menţionând "folosirea detectorului de minciuni, interogări ale angajaţilor implicaţi şi ale martorilor, interogări conduse de biroul nostru (de inspecţie internă) din Cartagena, în Columbia".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului