Solistul grupului italian Måneskin, care a câştigat Eurovision 2021, nu s-a drogat, a asigurat organizatorul competiţiei luni, 24 mai, subliniind că testul de screening a fost negativ, notează
Le Figaro.
„Nu a avut loc niciun consum de droguri şi considerăm că acest caz este închis,” a precizat Uniunea Europeană a Radiodifuziunii (EBU) într-un comunicat.
Damiano David, solistul trupei care a câştigat concursul Eurovision, s-a trezit în centrul unui scandal, după apariţia unui videoclip devenit viral în care este văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul, în timpul concursului de la Rotterdam.
„Suntem şocaţi să aflăm ce părere au unii oameni despre Damiano, cum că ar consuma droguri. Suntem chiar ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am consumat niciodată cocaină. Suntem dispuşi să ne lăsăm testaţi, nu avem nimic de ascuns”, au scris membrii trupei pe contul oficial de Instagram.