- Home
- Externe
- (21.03.2018, 21:49)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SCANDALUL Facebook-Cambridge Analytica | Mark Zuckerberg admite că au fost făcute "erori"
Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a admis miercuri seară că au existat unele "erori", în prima reacţie după apariţia informaţiilor privind utilizarea ilegală a datelor în scop electoral de către firma Cambridge Analytica.
Urmărește
9184 afișări
SCANDALUL Facebook - Cambridge Analytica. Mark Zuckerberg: "Am făcut greşeli"
"Vreau să fac o actualizare a datelor despre situaţia cu firma Cambridge Analytica, inclusiv despre măsurile pe care le-am luat deja şi pe care le vom lua. Avem responsabilitatea de a proteja datele utilizatorilor, iar, dacă nu putem, nu merităm să vă oferim servicii. (...) Am luat măsuri pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a mă asigura că nu se va repeta. Vestea bună este că cele mai importante măsuri pentru a evita repetarea acestor lucruri au fost luate deja acum câţiva ani. Dar am făcut şi greşeli, mai avem de făcut lucruri şi trebuie să intensificăm măsurile", a explicat Mark Zuckerberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu
-
SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului
-
Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii
"Pentru a evita aplicaţiile abuzive, în anul 2014 am anunţat modificarea întregii platforme pentru a limita semnificativ cantităţile de date pe care le pot accesa astfel de aplicaţii", a spus Zuckerberg, referindu-se la sistemul software dezvoltat de expertul Aleksandr Kogan şi de firma Cambridge Analytica.
Un cetăţean american a intentat deja un proces în SUA împotriva reţelei de socializare online Facebook şi a firmei de analize politice Cambridge Analytica din cauza presupusei utilizări ilegale a datelor obţinute din conturile a aproximativ 50 de milioane de utilizatori.
O firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept "război psihologic". Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.
Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: "Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (...) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania".
Documente obţinute de publicaţia Observer şi confrmate de Facebook relevă că, până la sfârşitul anului 2015, compania Cambridge Analytica colecta date online la un nivel fără precedent. Facebook nu avertizase încă utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor a peste 50 de milioane de persoane. Potrivit cotidianului The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma Cambridge Analytica încă sunt online. Informaţiile au fost colectate printr-o aplicaţie numită "thisisyourdigitallife", creată de profesorul Aleksandr Kogan în mod independent de activitatea sa de la Universitatea Cambridge. Prin intermediul companiei sale, Global Science Research (GSR), în colaborare cu firma Cambridge Analytica, sute de mii de utilizatori Facebook au fost plătiţi să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicaţia colecta şi datele din listele de "prieteni" ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obţinute profilurile a zeci de milioane de persoane. Christopher Wylie a vorbit despre ceea ce a numit "instrumentul de război psihologic al lui Steve Bannon". El a explicat că Steve Bannon şi Robert Mercer au avut ideea de a utiliza printr-o metodologie militară megadate şi reţele de socializare online pentru "operaţiuni informaţionale" asupra electoratului din Statele Unite. Christopher Wylie a contribuit cu idei şi s-a ocupat de aplicarea proiectului, înainte de a deveni, în primăvara anului 2017, denunţătorul proiectului. De asemenea, Wylie s-a numărat printre sursele care au furnizat informaţii pentru un articol scris în 2017 de publicaţiile Guardian / Observer intitulat "Marele jaf britanic Brexit", un material care a realizat conexiuni între campania pentru ieşirea din UE, alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA şi activităţile Rusiei.
"Pentru aceşti oameni, regulile nu contează. Pentru ei, este vorba de un război şi totul este corect. Vor să poarte un război cultural în Statele Unite ale Americii. Firma Cambridge Analytica trebuia sa furnizeze arsenalul pentru acest război cultural", a explicat, pentru NYT, Christopher Wylie.
Compania Facebook a anunţat că a decis suspendarea conturilor firmei Cambridge Analytica, al lui Christopher Wylie şi Aleksandr Kogan, un profesor ruso-american. "Este vorba despre o înşelătorie. Vom lua toate măsurile necesare pentru ştergerea datelor sustrase, vom iniţia acţiuni judiciare contra autorilor activităţilor ilegale", a declarat Paul Grewal, vicepreşedintele Facebook.
Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament şi de autorităţile de reglementare sub acuzaţia unor activităţi ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.
Citeşte şi: SCANDALUL Facebook - Cambridge Analytica: Partidul premierului Theresa May, abordat în trecut de companie
Citeşte şi: Firma Cambridge Analytica, implicată în scandalul datelor Facebook utilizate în campania lui Trump, a vrut să angajeze un CONSULTANT politic pentru campania PSD/ Răspunsul lui Dragnea şi poziţia oficială a partidului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Citește pe www.zf.ro: Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Vizita lui Donald Trump Jr. ar fi fost „înscenată”. „Yankee, du-te acasă” citează un deputat al celui mai mare partid din Groenlanda
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Ce pensie primește un român în 2025, dacă se pensionează fără să fi muncit vreo zi în viața lui
GANDUL.RO
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe