Schimb de prizonieri între Israel şi Siria, mediat de Rusia. O femeie israeliană, în schimbul a doi prizonieri sirieni

  • Israelul şi Siria au ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri
  • Siria va elibera o femeie israeliană în schimbul a doi prizonieri sirieni aflaţi în Israel
  • Acordul a fost obţinut cu medierea Rusiei
Urmărește
2081 afișări
Imaginea articolului Schimb de prizonieri între Israel şi Siria, mediat de Rusia. O femeie israeliană, în schimbul a doi prizonieri sirieni

Legenda FOTO: Membrii Forţei Naţiunilor Unite pentru Observarea Dezangajării militare (UNDOF), fotografiaţi, pe 4 februarie 2021, lângă un vechi tanc israelian în timp ce privesc spre regiunea siriană Quneitra din zona Înălţimile Golanului anexată de Israel (Profimedia)

Administraţia Bashar al-Assad a acceptat să elibereze o femeie israeliană în schimbul a doi sirieni deţinuţi în Israel, în cadrul unui acord obţinut prin medierea Rusiei, informează agenţia Associated Press.

Potrivit agenţiei de presă SANA, femeia israeliană care va fi eliberată se află în detenţie în Siria după ce a trecut frontiera din greşeală spre provincia siriană Quneitra.

Cei doi prizonieri sirieni aflaţi în Israel sunt Nihal al-Makt, arestat în 2017 şi condamnat la trei ani de închisoare, şi Ziyab Qahmouz, arestat în 2016 şi condamnat la 14 ani de închisoare. Cei doi sirieni provin din zona Înălţimile Golan, capturată de Israel în 1967 şi anexată în 1981.

Guvernul israelian nu a făcut niciun comentariu despre acest subiect.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
israel,
siria

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici