Schimb de replici între Iulia Timoşenko şi judecător, la reluarea procesului
Procesul Iuliei Timoşenko, lider al opoziţiei, judecată pentru abuz de putere în perioada când era premier, s-a reluat miercuri cu un schimb de replici, aceasta acuzându-l pe judecător de atitudine părtinitoare, după ce acesta a restrâns accesul televiziunilor la audieri.

Schimb de replici între Iulia Timoşenko şi judecător, la reluarea procesului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Aţi pus capăt transparenţei procesului, în urma unui ordin, sunt sigură, din partea preşedintelui" Viktor Ianukovici, a declarat ea.
Vizibil iritat, judecătorul Rodion Kireev a calificat comportamentul acuzatei ca "inacceptabil" şi a ameninţat-o cu excluderea din tribunal.
"Dacă veţi continua să tulburaţi ordinea în sala de tribunal şi să utilizaţi expresii care ofensează instanţa, vă vom scoate din sală", a avertizat el, după care a declarat o scurtă suspendare a audierii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Schimbul de replici a avut loc după ce magistratul a hotărât să interzică transmisia televizată a depoziţiilor martorilor, argumentând că personalităţile chemate să depună mărturie nu ar trebui să cunoască detaliile celorlalte mărturii.
Până în prezent, audierile erau transmise de două posturi private de televiziune şi pe Internet.
Procesul rămâne, în continuare, deschis jurnaliştilor, care vor putea utiliza înregistrări audio.
Procesul fostului premier se confruntă cu un început dificil, încă de la deschidere, la 24 iunie. Judecătorul l-a amânat deja de două ori, la 29 iunie şi 4 iulie, după ce avocaţii apărării au cerut mai mult timp pentru a studia dosarul.
Timoşenko, ce riscă zece ani de închisoare, este acuzată că şi-a depăşit atribuţiile de premier, în 2009, când a autorizat, fără aprobarea Guvernului, semnarea de contracte de importare de gaze naturale ruseşti, la un preţ prea mare, considerat foarte dezavantajos pentru Kiev.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

