Schimbare de generaţii în armata nord-coreeană, pentru a pregăti transferul de putere
Coreea de Nord a anunţat miercuri avansarea în grad a unor generali mai tineri decât colegii lor, un gest pe care experţii îl consideră o schimbare de generaţii pentru pregătirea preluării puterii de către fiul cel mic al actualului lider, relatează AFP.
Kim Jong-Il, în vârstă de 69 de ani, aflat la conducerea ţării şi a armatei sale de 1,2 milioane de persoane, a promovat zeci de ofiţeri pentru a marca "Ziua soarelui", la 15 aprilie, sărbătoare care celebrează aniversarea tatălui său, Kim Il-Sung, primul lider al Coreei de Nord, decedat în 1994.
Printre ofiţerii promovaţi la rangul de general de trei stele figurează O Il-Jong, în vârstă de 56 de ani, fiul unui fost ministru al Apărării decedat în prezent, şi Hwang Pyong-So, în vârstă de 62 de ani, anunţă agenţia sud-coreeană Yonhap.
"Se vede că membri mai tineri, şi în special fii ai celor din vechea gardă, sunt numiţi în posturi cheie din armată şi din partid", declară Yang Moo-Jin, profesor la universitatea de studii nord-coreene.
"Acest lucru demonstrează un schimb de generaţii, în timp ce Kim încearcă să îi transmită fără incidente puterea fiului său" Kim Jong-Un, adaugă el.
Kim Jong-Un, în vârstă de 27 sau 28 de ani, este cel mai mic dintre fiii lui Kim Jong-Il. El a ieşit din anonimat în toamna trecută, când tatăl său l-a ridicat la rangul de general de patru stele, şi este considerat succesorul oficial.
Parlamentul nord-coreean, reunit săptămâna trecută, nu l-a numit totuşi într-unul dintre posturile de vicepreşedinte al puternicei Comisii naţionale de apărare (CND), aşa cum se aşteptau analiştii.
CND este un organ cheie, iar Constituţia din 2009 precizează că preşedintele său, în prezent Kim Jong-Il, este liderul cu cel mai înalt rang din ţara comunistă.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


